Fabrica de iluzii functioneaza la capacitate maxima noaptea. Muncitorii, evident numindu'se peiorativ alter-ego'uri, creaza pe un fond muzical relaxant, Radiohead, Massive Attack si Portishead, o mare iluzie adevarata numita viata.
Sa nu credeti ca angajatii nu se distreaza in fabrica de iluzii. Capacitatea lor de a inventa si a fauri este demna de un maestru in ale ceasurilor manuale, iar creativitatea lor ma uimeste si pe mine cateodata, cand imi inmaneaza timid cate un manuscris patat de vin rosu sau cafea.
Strainii sunt priviti cu reticenta cand intra in fabrica de iluzii, pentru ca n'au ce cauta in zona, literalmente, crepusculara, la o ora asa tarzie in noapte, sa verifice ce s'a mai intamplat si daca sefa' se simte mai bine. Angajatii mai compun cate un comunicat de presa, din care nu intelegi nimic decat daca citesti printre randuri. Dar este in regula, isi spun ei, sefa' tre' protejata de multimea de hiene de afara.
Sefa' sta si se uita la spectacolul aproape grotesc din fata ei, pe intuneric, cu lumina mintii palpaind incet. Stie ca in curand isi va primi iluzia de noaptea asta.
Iluzie primita, impachetata frumos in cuvinte dulci. Dar nu'i nimic, vine Fat-Frumos si o salveaza, si'i spune "te iubesc", iar cuvintele celebre ii rasuna in minte intruna. Dar iluzia e pe primul loc, doar asta e munca ei.
Noaptea se termina, ca are un inceput si un sfarsit, ca orice lucru.
Muncitorii se retrag, si sefa ramane sa curete regrete de pe podeaua fabricii de iluzii.